NOSFE
Muzica și banii
[Refren: Super ED]
Nu pot să țin, în mine venin
Rulează-l, fă-l plin
Și să ne spovedim
La microfon povestim
Ne confesăm intim
Ne vărsăm sufletul cu vin
Ne așezăm la masă, hai, ce halim?
Torturi, torturi
Din speranțe dulci, când farfuriile sunt cioburi, cioburi
U-u-u-u
Torturi, torturi, când farfuriile sunt cioburi

[Strofa 1: NOSFE]
Banii nu sunt o problemă, dar aș vrea să devină (Mă jur)
Aș sta noaptea pe scenă până s-ar face lumină
În viața mea, am învățat
Că banii n-o să-i fac din rap
N-o să-i fac din muncă, dar nici din furat
Și că cine bate primul, bate pentru toți
Dacă intri la pârnaie, nu ești cel mai bun hoț
Dacă mori pentru un singur lucru, înseamnă că altceva nu poți, nu, nu, nu, nu, woo
Doamne, dacă ar fi așa de ușor și simplu, jur că n-aș mai pierde timpul
Aș face ce-a făcut fii-tu, dar mi-am zis: "Mai bine fii tu, NOSFE"
Dacă știi unde se duce timpul, vinde-mi secretu'
Ca să-l fac viral și să văd apoi care-i efectu'
Vreau din viață să iau brutu', nu mai vreau netu'
Strigi și tu Brutus când se întoarce împotriva mea netu', wow
Cine ești tu ca să mă judeci, hă?
N-ai cum să fii ca mine, nici dacă încerci (No, no)
Când ne vedem sau când mă asculți, capul să-l pleci (Jos)
Să-mi mulțumești pentru ce îți dau, și apoi să pleci
Sunt NOSFE!
[Refren: Super ED]
Nu pot să țin, în mine venin
Rulează-l, fă-l plin
Și să ne spovedim
La microfon povestim
Ne confesăm intim
Ne vărsăm sufletul cu vin
Ne așezăm la masă, hai, ce halim?
Torturi, torturi
Din speranțe dulci, când farfuriile sunt cioburi, cioburi
U-u-u-u
Torturi, torturi, când farfuriile sunt cioburi

[Strofa 2: Killa Fonic]
Am rime vulgare
Că târfele, banii sunt lucruri murdare
O, mamă, eu n-o să clachez ca un fraier
În stradă sunt tare
Bag pula-n sistem și în corporații, coaie
Banii nu mă fac, încerc să-i fac, o laie
Legal nu mă acceptă, coaie aia e
Tre' să-l fac cumva pe fraier, taie-l
În casă sau direct afară în ploaie
Ce pula mea tot dau detalii pe beat?
Cred că m-a posedat tata de mic
Pace pentru unchi-miu că-i gangsta, zic
Tu, leagănă-te, târfo, când te fac să dai din cur pe beat
Fericirea mea în cartier și n-o stric
Woo, woo, bagabonții sumbru
Pică greu ca plumbu'
Și-mi dau și cuvântu'
Tu, pizdo, mă faci, te fac să uiți pământu'
Pân' te bag în woop și bate mormântu'
Când noaptea e veșnică și bate vântu'
Mă alină un gram în blunt și spun, woo, woo
Mă alină un gram în blunt și spun, woo, woo
[Refren: Super ED]
Nu pot să țin, în mine venin
Rulează-l, fă-l plin
Și să ne spovedim
La microfon povestim
Ne confesăm intim
Ne vărsăm sufletul cu vin
Ne așezăm la masă, hai, ce halim?
Torturi, torturi
Din speranțe dulci, când farfuriile sunt cioburi, cioburi
U-u-u-u
Torturi, torturi, când farfuriile sunt cioburi

[Strofa 3: Keed]
(Muzica)
Muzica și banii sunt ca iarba și Bob Marley
Una fără alta n-are cum, carnea și canibalii
Până să-mi dau seama, aproape că m-am lăsat
Credeam că nu se poate că nu-i de realizat
Îți vinzi blugii, te-mprumuți, faci un studio, ceva
Alocația n-o mai da pe țigări și pe cafea, tre' să te chinui
Nu doar s-aștepți și să speri
Că n-o să-ți cadă de has, direct din cer în frigider
Câștigul e pe măsura investiției în viață
Tre' să știi să-l investești pe timp în muncă și speranță
Și, da, la început, o să-ți pară imposibil
Și, da, o să sune și o să fii cel mai penibil
[Outro: Keed]
Torturi, torturi