Yakki
Două Cărări
[Intro]
Deloc, ia drog
La loc, nu-i prima, nici ultima
Nu-i prima, nici ultima
Nu-i prima, nici ultima
Deloc, nu se poate exprima
Ia drog, îi oprește inima
La loc, nu-i prima, nici ultima
Nu-i prima, nici ultima
Nu-i prima, nici ultima

[Strofa 1]
Vin pe două cărari, întuneric și nori, pizde multe și flori
Impar, multe culori, unde nu mai cobori, se-amestecă valori
În întuneric și fum, aș putea trăi un veac
Înseamnă mult că auzi, vindecător ca un leac

[Refren]
(Uh, uh, uh)
Îmi sare inima
(Uh, uh, uh)
Și nu știu ce-i cu ea
(Uh, uh, uh)
Îmi sare inima
(Uh, uh, uh)
Și nu știu ce-i cu ea
[Strofa 2]
Îmi sare inima și cred că știu de unde vine
Îmi sare inima și știu că nu prea e bine
Sunt deja în fața ta, nu vreau s-am un nume
Nu vreau să aud o vorbă venită de la lume
Făceam bani pe cântare, recunosc mai scap
În cinci minute, în colț, marfa asap
La pulă, pe picior, tirată-n ciorap
Planu' făcut dacă trebuie să scap
Planu' făcut dacă-mi trebuie avocat
Martor la loc, doar am fost provocat
Băiatu' n-a fost identificat
Acum nu mai am nimic
Am stat în picioare
Bani doar din ce zic
Făceam bani pe cântare
Umplu cu hârtii
Trei conturi bancare
Fac numai prostii
Și în pulă mă doare
Acum nu mai am nimic
Am stat în picioare
Bani doar din ce zic
Făceam bani pe cântare
Umplu cu hârtii
Trei conturi bancare
Fac numai prostii
Și în pulă mă doare
[Refren]
(Uh, uh, uh)
Îmi sare inima
(Uh, uh, uh)
Și nu știu ce-i cu ea
(Uh, uh, uh)
Îmi sare inima
(Uh, uh, uh)
Și nu știu ce-i cu ea

[Outro]
Nu știu ce-i cu ea
Nu știu ce-i cu ea
Nu-nu știu ce-i cu ea
Nu-nu știu ce-i cu ea
Nu știu ce-i cu ea
Nu știu ce-i cu ea
Nu-nu știu ce-i cu ea
Nu-nu știu ce-i cu ea